Ziua internațională a sănătății mintale

Acasă » Ziua internațională a sănătății mintale

10 octombrie este Ziua Internațională a Sănătății Mintale. În cadrul Spitalului Universitar de Urgență București funcționează, de 24 de ani, Departamentul de Psihiatrie de Legătură, fiind prima structură de acest gen din România. Alături de trei medici psihiatri, la SUUB își desfășoară activitatea și doisprezece psihologi clinicieni, care asigură consiliere pentru bolnavii de pe toate secțiile SUUB. Psihologii nu fac doar terapie suportivă și consiliere relațională cu pacienții, tehnici psihoterapeutice verbale, nonverbale și recuperare logopedică, ci reprezintă și interfața relației medic- pacienți- aparținători.

“Studiile ne spun că restabilirea unui echilibru emoțional mai ales pentru situația de spitalizare a pacientului duce la scăderea numărului de zile de internare. Cu cât pacientul este într-o dispoziție afectivă pozitivă, cu atât se va recupera mai repede și deci va sta mai puțin în spital. La internare pacientul se teme pentru viața lui, iar frica de necunoscut, teama față de intervenția pe care o are de suportat, teama de a pierde controlul asupra unor funcții ale corpului îl sperie și îi poate provoca o reacție de panică. Aici intervenim noi: le asigurăm pacienților suportul emoţional necesar şi pentru a-i ajuta să depăşească stările depresive, stăm de vorbă cu dumnealor, le răspundem întrebărilor și stăm alături ei atâta timp cât au nevoie ca să se liniștească. Au fost cazuri când am stat și 5 ore lângă un bolnav pentru a-l liniști și a-i explica că va fi bine. Sunt și mulți pacienți pe care nu-i vizitează nimeni, iar atunci noi suntem singurul lor suport psihic și singura lor alinare. Totodată, sănătatea mintală susținută prin consiliere psihologică este mai ieftină decât o abordare medicamentoasă dată de psihiatru care ar presupune costuri mai mari pentru pacient.”, spune Mirela Zivari, psiholog clinician principal, coordonatorul Departamentului Psihologie de la SUUB.

Phisologii asigură consiliere nu doar pacienților, ci și aparținătorilor lor. În refacerea bolnavului și familia are un rol foarte important și atunci este bine ca rudele să știe că o atitudine pozitivă, o stare oprimistă sunt elementele- cheie pentru o vindecare mai rapidă.

“Știm că pacientul care vine în spital are o temere cu atât mai mare cu cât experienșa este redusăp sau nefericită. Foarte mulți pacienți resimt boala ca pe o amenințare la viață. Tocmai de aceea personalul medical face eforturi și în sensul de a-i asigura pacientului confortul psihologic. Știm cu toții că a vorbi cu bolnavul și cu aparținătorii dumnealui este esențial. Un comportament proactiv, implicat din partea cadrelor medicale este benefic pentru recuperarea pacienților noștri și le asigurăm tot sprijinul nostru, fiindcă sănătatea dumnealor, fizică și psihică este cea mai importantă pentru noi”, spune dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.