16 octombrie, Ziua Internațională a Reconstrucției Mamare

Acasă » 16 octombrie, Ziua Internațională a Reconstrucției Mamare

Pentru a marca această dată, o echipă de medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București a participat recent la evenimentul intitulat “Îndrăznește să-ți recapeți feminitatea după cancerul la sân”, care s-a desfășurat la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.

“Ce înseamnă reconstrucția mamară? “, “Cum să învingi depresia? “, dar și “Ce implică o astfel de intervenție? “, au fost câteva din temele abordate în cadrul întâlnirii cu pacientele.

“Reconstrucția mamară nu e un moft, ea redă anatomia corpului femeii și putem spune că este și o operație antidepresivă. La Spitalul Universitar am reușit să creem, pas cu pas, o echipă multidisciplinară în care fiecare caz este analizat individual de o echipă complexă, multidisciplinară. Avem aparatură modernă și folosim metode noi care ne permit să facem tot mai multe reconstrucții mamare imediate”, a declarat organizatoarea evenimentului dr. Ina Petrescu, medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și  Microchirurgie Reconstructivă.

Paula Popoiu, directorul Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti”: “Ceea ce fac acești medici este un lucru extraordinar care se întâmplă într-o perioadă în care astfel de lucruri sunt tot mai rare. Viata îți oferă multe praguri de trecut, important e să le treci și să mergi mai departe. Și să aveți încredere în medici”.

Victoria Asanache, primul navigator medical de pacienți din România: “Colaborez foarte bine cu medici de la Spitalul Universitar. Să trimit paciente la Universitar mi se pare o șansă pe care dumnealor nu trebuie să o rateze. Mi-aș dori ca femeile sa aibă în cât mai multe spitale posibilitatea unui consult din care să obțină un beneficiu de informație”

Dr. George Pariza, medic primar chirurgie generală SUUB: “Ma bucur că putem face reconstrucție imediată după mastectomiei,  iar femeile trebuie să știe ca au acest drept”.

Dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie generală SUUB: “Beneficiul cel mai mare este că începem să depistăm cancerul din ce în ce mai devreme, adică pacienții sunt tot mai educați, nu se mai tem să vină la doctori, nu se mai tem de operații, de investigații. Vrem să convingem toate femeile care pot beneficia de implant să aibă încredere în noi și să meargă inainte cu optimism”

Mira Zivari, psiholog clinician principal, coordonatorul Departamentului de Psihologie de la SUUB:  “Experiența mastectomiei, a cancerului poate crea o depresie care nu se poate trata acasă . O depresie netratată poate duce la recăderi care pot apărea și din punctul de vedere al sănătății. În lupta cu orice tip de cancer trebuie să avem mereu în minte cuvinte precum “putere” și “curaj”, iar la final vom fi învingători”.

La eveniment au participat aproape 100 de femei care au fost diagnosticate cu cancer la sân si care au avut șansa unei intervenții chirurgicale cu reconstrucție mamară.