Anunt ocupare post vacant cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea medicină internă

Tematica medic specialist medicina interna III


Nr. 65481/14.12.2018

 

 

ANUNŢ OCUPARE POST VACANT CU NORMĂ ÎNTREAGĂ DE

MEDIC SPECIALIST CONFIRMAT ÎN SPECIALITATEA MEDICINĂ INTERNĂ LA SECŢIA CLINICĂ MEDICINĂ INTERNĂ III

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 869 / 2015 cu modificările şi completarile ulterioare, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureştiscoate la concurs un post vacant cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea medicină internă, la Secţia Clinică Medicină Internă III.

 

Dosarul de înscriere la concurs, va cuprinde obligatoriu, următoarele acte:

a) cererea în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze;

b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de medic specialist;

c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 869 / 2015 cu modificările şi completarile ulterioare;

f) cazierul judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;

h) chitanţa de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Documentele prevăzute la lit. d), f) şi g)sunt valabile trei luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 lei.

Tematica de concurs şi bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist specialitatea medicină internă, şi va fi afişata la sediul instituţiei.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsa între 31 şi 90 de zile de la publicarea în „Viata Medicala”.

 

MANAGER

ŞEF LUCRĂRI DR. NICA ADRIANA ELENA

 

 

 

DIRECTOR RESURSE UMANE INTERIMAR

Consilier Juridic Mihăilă Andreea

Şef Serv. Resurse Umane interimar

Ref. Spec. Bratu Laura Daniela