Publicat 26/03/2026
Astăzi, Spitalul Universitar de Urgență București a primit vizita unei delegații de specialiști din Franța, în cadrul unei etape importante a colaborării dedicate prevenirii și controlului infecțiilor asociate actului medical.
Vizita de lucru face parte din inițiativa derulată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății, și continuă schimbul de experiență început alături de echipa de la Spitalul Saint-Louis din Paris.
Specialiștii francezi au analizat, alături de echipa SUUB, modul în care sunt implementate practicile de prevenire și control al infecțiilor, cu accent pe:
– igiena mâinilor
– protocoalele de curățare și dezinfecție
– organizarea fluxurilor medicale
– siguranța procedurilor, inclusiv în endoscopie
Această colaborare oferă oportunitatea de a integra bune practici internaționale și de a consolida măsurile existente, cu un obiectiv comun: creșterea siguranței pacienților și a calității actului medical.
Schimbul de experiență dintre echipele din România și Franța contribuie la dezvoltarea unor soluții eficiente și sustenabile în lupta împotriva infecțiilor asociate asistenței medicale.

