12.12.2019 – Blocul Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgență București a fost deschis astăzi și deja au fost efectuate primele intervenții chirugicale

Publicat pe: 12/12/2019

Au fost efectuate primele intervenții chirurgicale în Blocul Operator Central

 

Blocul Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgență București a fost deschis astăzi și deja au fost efectuate primele intervenții chirugicale.

“Așa cum am promis încă de la începutul mandatului de manager al Spitalului Universitar de Urgență București, Blocul Operator Central a devenit operațional. Astăzi, 12 decembrie, conform planificării și etapizării anunțate la momentul inaugurării, au fost realizate primele intervenții chirurgicale în noul Bloc Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgență București, după ce rezultatul probelor microbiologice a ieșit negativ, astfel că pacienții pot fi operați în condiții de siguranță maximă”, a declarat managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica.

 Activitatea chirurgicală în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București este una intensă, care se realizează în  condiții de siguranță maximă. Blocul Operator Central îndeplinește toate condițiile tehnice și epidemiologice pentru a funcționa, iar cele 11 săli de aici dublează, practic, capacitatea operatorie a spitalului.

 

  La Spitalul Universitar de Urgență București, de la începutul anului până astăzi au fost îngrijiți peste 50.000 de bolnavi în spitalizare continuă și dintre aceștia aproximativ 30.000 au necesitat intervenții chirurgicale.