Dr. Grigoriu Mihai

07.03.1960 - 17.06.2019

Cu adâncă durere anunţăm că, la 17 iunie 2019, a încetat din viaţă dăruitul și respectatul medic şi om MIHAI GRIGORIU, valoros membru al corpului de medici al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, medic primar chirurg, doctor în medicină, Şef de Lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.

Absolvent strălucit al Facultăţii de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, promoţia 1986, autor a nenumărate lucrări de specialitate ce-i poartă semnătura, reputat profesor şi practician, Dr. Mihai Grigoriu şi-a dăruit în mod complet viaţa profesională pacienţilor, cu neobosită exigenţă de sine pentru obţinerea unicului său ţel, la cele mai înalte cote: binele pacientului.

Şi-a lăsat amprenta asupra multor generaţii de studenţi în medicină şi tineri medici, cărora le-a împărtăşit cu pasiune din cunoştintele, profesionalismul şi abnegaţia sa, învăţându-i totodată să iubească oamenii şi să se dăruiască profesiei.

Prin încetarea sa din viaţă, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti și Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, precum şi întreaga comunitate medicală se despart de un mare dascăl şi reputat specialist, iar colaboratorii şi pacienţii săi, de un om cu neostenită iubire de aproapele său.

Domnule Doctor, ridicăm speranțele noastre către liniştea sufletului tău şi ştim că ne vei veghea de deasupra munţilor pe care i-ai iubit